Inteligența Artificială (AI) pare, astăzi, peste tot: în aplicațiile de pe telefon, în recomandările de filme, în platformele educaționale sau în conversații ca aceasta. Și totuși, pentru mulți dintre noi, AI-ul rămâne un concept vag, ușor intimidant, învăluit într-un limbaj tehnic care nu ajută prea mult.
1. Ce este, de fapt, Inteligența Artificială?
În forma ei cea mai simplă, inteligența artificială este încercarea de a face calculatoarele să rezolve probleme care, până nu demult, necesitau inteligență umană: recunoașterea limbajului, identificarea imaginilor, luarea unor decizii pe baza experienței.
Un lucru important de clarificat de la început:
AI-ul nu gândește, nu are intenții și nu „înțelege” lumea. El doar procesează informații.
O analogie utilă pentru educatori ar fi aceasta:
AI-ul este ca un elev extrem de sârguincios, care poate citi milioane de pagini într-o clipă, dar care nu are context emoțional, experiență de viață sau bun-simț. Tot ce știe vine din ce a „învățat” din date.
2. De ce AI-ul nu a apărut mai devreme? Rolul hardware-ului
Ideea de inteligență artificială nu este nouă. Ea apare încă din anii ’50, când matematicianul Alan Turing punea celebra întrebare: „Pot gândi mașinile?”
Problema nu era lipsa ideilor, ci lipsa infrastructurii.
Calculatoarele vechi:
-
erau lente
-
aveau foarte puțină memorie
-
nu puteau face suficiente calcule simultan
AI-ul modern are nevoie de milioane sau miliarde de calcule repetitive, un lucru imposibil până la apariția procesoarelor grafice (GPU) și a calculului în cloud.
O comparație simplă:
-
CPU-ul este ca un profesor care explică foarte bine o lecție, pas cu pas
-
GPU-ul este ca o sală plină cu sute de elevi care rezolvă simultan aceeași fișă de lucru
3. Datele: „materia primă” a inteligenței artificiale
Dacă hardware-ul este clădirea școlii, datele sunt manualele, caietele și experiența acumulată.
AI-ul nu știe nimic „din…