În materialul de mai jos sunt incluse câteva exemple de tehnici, strategii concrete ce pot fi implementate pentru elevii cu CES, în funcție de particularitățile lor. Rolul acestor strategii este acela de a ridica gradul de participare activă în activitățile cognitive și sociale desfășurate la nivelul clasei.
Materialul este organizat sub formă de infografic și poate fi descărcat aici: La școală, pot să …
Multe dintre aceste recomandări au rolul de:
- a antrena funcțiile organizatorice și executive – cum ar fi dozarea efortului în funcție de timpul rămas până la pauză, utilizarea clepsidrelor;
- a preveni suprasolicitările și momentele de criză – prin implementarea unui sistem de pauză activă prin ridicarea și mersul până la geam, folosirea jucăriilor de tip squishy sau fidget spinner;
- educare și management al emoțiilor – prin utilizarea cuvintelor care descriu ceea ce simt sau a celor care cer detașarea de o anumită situație pentru a preveni acțiunile impulsive;
- a oferi forme alternative de a răspunde la sarcinile școlare și de a fi evaluat – a face proiecte, a primi evaluări emoționale prin laude și fețe zâmbitoare;
- dispensare a cititului cu voce tare în fața clasei (ordinul 3124/2017 – articolul 21, litera a) – pentru a preveni situațiile de expunere negativă atunci când există o tulburare de pronunție;
- a implementa un sistem de întrajutorare colegială prin desemnarea unui coleg de bancă, a primi poze cu ceea ce s-a predat la clasă;
- a susține stima de sine prin responsabilități concrete în cadrul clasei – a aduce harta, a verifica calculele de la tablă cu ajutorul calculatorului, a fi responsabil de udatul plantelor,
unde toate aceste recomandări vor ține cont de contextul educațional, social și pandemic actual.