- Denumire resursă: În bucătărie/In the kitchen
- Tip resursă: Comunicare/vocabular
- Surse utilizate: www.piktochart.com
- Descărcare in bucatarie și in the kitchen
- Domenii de competență:
Dezvoltarea interesului pentru cunoaștere și autocunoaștere = activitatea își propune dezvoltarea vocabularului general (română/engleză), dezvoltarea simțului de participare și responsabilitate în activitățile casnice, precum și dezvoltarea creativității, toate pe baza unei singure imagini
Exersarea și valorificarea deprinderilor psiho-motrice = activitatea solicită orientarea în spațiul imaginii, precum și reprezentarea grafică a unui obiect imaginat; în plus, activitatea poate fi completată cu sarcina de a reprezenta pe partea cealaltă a foii: bucătăria proprie, bucătăria unui marțian, bucătăria ideală, etc.
Exprimarea ideilor, sentimentelor, experiențelor prin variate mijloace = ideile, și mai precis, experiența de viață este implicată în sarcina de a denumi obiectele, activitățile și utilitățile corespunzător în imaginea dată
Formarea imaginii pozitive despre sine și despre ceilalți = identificarea obiectelor, activităților și a responsabilităților proprii în raport cu această cameră a casei pune în raport de suficient/insuficient implicarea în treburile casnice, fapt care poate avea impact de conștientizare a rolului în propria familie
Învățarea responsabilă și antreprenoriat = corelată cu rolul asumat în raport cu sarcinile casnice, această activitate este personală, responsabilă și cu potențial antreprenorial prin inventarea unui nou instrument/echipament de bucătărie
Participare conform capacităților = activitatea se desfășoară pe două nivele, cel de la clasă și cel din viața reală (realizând o punte a responsabilităților școlare și familiale)
Receptarea de informații = baza activității este vizuală
Redactarea/exprimarea de mesaje = informațiile solicitate sunt în culori, în cuvinte scrise și în alte imagini
Rezolvarea de probleme/calcule = asocierile utilități-obiecte devin probleme din spera educației tehnologice, a științelor naturii și a explorării mediului.
Utilizarea terminologiei generale și specifice = fiind o activitatea ce se poate desfășura bilingv, determină raportare la dezvoltarea vocabularului din această arie; de asemenea, congruența cu aspectele privind utilitățile casnice, responsabilitățile proprii și inventarea de noi dispozitive, vor solicita terminologiile ariilor respective.
Nivel de clasă: nivel primar/nivel gimnazial